Regretul unei sinucideri

 Regret acum, la 3 metri sub pamant. Cauza : o singuratate fantoma, lasitatea si putina dorinta de a trai.
  Fiecare floare pe care o primesc astazi de la fiecare fiinta iubita, este un drum pe care as fi putut sa o apuc, dar am fost proasta si lasa. Am ales drumul cel mai usor, cel mai scurt. Sinuciderea. Am terminat cu rasul mamei si cu stralucirea ochilor ei.
  Astazi mi-am dat seama ca nu voi mai vedea lumina soarelui, nici nu voi mai asculta suieratul vantului; ca problemele mele aveau solutie, dar nu am cautat-o, nu am fost curajoasa.
  La simtirea greutatii lacrimilor mamei peste sicriul meu, mi-am amintit ca niciodata nu am fost singura, ca aveam langa mine ingeri pe care niciodata nu i-am vazut, ingeri care astazi s-au imbracat de doliu vazand ca plec si cel mai rau : DIN CAUZA MEA...

Schimba realitatea

Stiu ca este dificil sa schimbi ceva ce este deja o realitate. Gresit este sa vrei sa acoperi soarele cu un deget si sa crezi ca realitatea este doar ceea ce vedem in fata noastra. Dar asta nu este asa. Realitatea depinde de noi, de ceea ce visam, de ceea ce ne dorim cu adevarat. Si oricat de cruda ar fi realitatea noastra, nu trebuie sa renuntam, trebuie sa fim puternici, nu trebuie sa asteptam ca realitatea sa se schimbe dintr-o data in favoarea noastra. 

Sa te ascult vorbind

   Sa te aud vorbind este dorinta mea, este precum un rasarit, inconjurat de fantezii, si trezindu-ma cu simplitatea unui sarut, sa simt mana ta suava pe pieptul meu si parul tau in mainile mele, precum o briza diafana, revigorand dorintele mele, asta vreau. Distanta nu desparte sufletele ce se cauta; distanta le apropie cu gandurile incarcate de speranta si dorinta, dorinta de a vedea ochii tai in care stelele par a se reflecta, acele stele care obosite de a sta pe cer, cer ajutor in privirea ta pentru a fermeca cu pasiune si mister.
   Si dupa toate aceste lucruri, cu ce raman ? Sa astept cu rabdare melancolica, pentru ca privirea ta sa navigheze pe corpul meu, acel vas, fara destinatie in marea infinita a dorintelor mele, asta vreau. Imi inchid ochii si te vad, te imbratisez, te sarut, si te simt aproape de oasele mele, in fiecare bataie a inimii care este simtita, mai mult decat atat, iti recita numele de parca ar vrea sa iti planga de mila, sa sara in bratele tale innebunita.
   Doar atat vreau, sa te aud vorbind, asta este tot ce vreau.

De ce trebuie sa suferim ?

   De ce trebuie sa suferim atat pentru un pic de fericire, iar uneori punem in joc totul pentru nimic ? De ce daca stim ca trebuie sa ne ardem pana si sa ne transformam in cenusa pentru a ne simti macar protejati o facem ?
   Da, de ce atunci cand riscam sa ne transformam in cenusa avem speranta ca vom putea reaprinde focul ce intr-o zi ne-a ars si ne-a facut puternici in fata durerii pe care a cauzat-o? O facem doar pentru iubire si suportam pentru iubire.
   Pentru ca trebuie sa provocam acea scateie pentru ca in realitate acele rani ce au ramas in sufletul meu sa poate ramane vindecate cu acea iubire ce imi va vindeca singuratatea si poate si sufletul.
   Cred ca trebuie sa intelegem ca iubirea trebuie cautata cu curaj si mult efort in lucrurile ce ranesc inima si cand il vom fi obtinut sa stim sa avem grija de ea, sa o apreciem si sa invatam ca pentru a fi fericiti in primul rand trebuie sa stim sa suferim si ca aceasta viata ne este data pentru a gusta mierea suferintei sau a fericirii.

Pacat fara iertare.

  Pot pierde totul, mai putin visele mele, ele sunt pur si simplu intelepciunea care ma pastreaza intact si ma duc in locuri, in care sunt eu insumi, ele sunt sangele ce imi curge prin vene, lumina care da ziua pe intunericul realitatii, realitate care scapa intelegerea cereasca, pentru care a fost facuta. Ce pedeapsa mai mare putem avea noi, muritorii, decat acea de a ne pierde visele, este penumbra transformata in realitate, abisul etern despre care am auzit atat. Da, ce mizerie, o fiinta fara vise, ce cruzime, pretinzand ca este moartea ce secera mintea unui visator, daca exista un pacar fara de iertare, trebuie sa fie acesta.
  Sa nu pierdem acea apa pura ce provine din interiorul fiintei noastre, sa nu secam acel rau, acela este, adevaratul pericol al stingerii omenirii. Asa numita viata moarta, este sa fii doar o fantasma in durere, fara niciun loc unde iti poti odihni sufletul.
  Pot pierde totul, mai putin visele mele...